În perioada 13-16 noiembrie, Federația Tinerilor Basarabeni din România a organizat prima ediție a proiectului „Forumul Tinerilor Basarabeni din România”, la Iași. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, în baza Legii 350/2005 privind finanțarea activităților nonprofit de interes general și este organizat în parteneriat cu Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor din Iași (ATRAG).
Federația Tinerilor Basarabeni din România organizează prima ediție a proiectului „Forumul Tinerilor Basarabeni din România”, care se va desfășura în perioada 13–16 noiembrie 2025, la Iași. Timp de patru zile, tinerii basarabeni vor lua parte la o serie de activități menite să le dezvolte competențele practice și spiritul civic. Prin ateliere de leadership, relații publice, scriere și management de proiecte, dar și prin sesiuni interactive de lucru în echipă și o seară culturală, participanții vor învăța cum să transforme ideile lor în inițiative concrete pentru comunitate.
Pe 28 septembrie 2025, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, inclusiv cei aflați în România, sunt invitați să participe la alegerile parlamentare. Aceste alegeri sunt esențiale pentru viitorul țării și pentru consolidarea democrației. În acest articol am pregătit toate informațiile necesare pentru exercitarea dreptului de vot.
Pe 20 septembrie 2025, în Sala Europa a Parlamentului Republicii Moldova, a avut loc conferința „Tinerii decid viitorul Moldovei”, organizată de FTB România. Evenimentul a reunit peste 50 de tineri din întreaga țară, oferindu-le posibilitatea de a se informa, de a dezbate idei și de a-și face vocea auzită în contextul alegerilor din această toamnă.
Federația Tinerilor Basarabeni din România (FTB) organizează conferința „Tinerii decid viitorul Republicii Moldova”, un eveniment strategic ce va avea loc la Parlamentul Republicii Moldova (Sala Europa). Conferința, desfășurată pe 20 septembrie 2025, își propune să evidențieze rolul tinerilor în consolidarea democrației și în avansarea parcursului european al țării.
În perioada 3–6 iulie 2025, Federația Tinerilor Basarabeni a organizat cu succes o nouă ediție a Târgului Universităților din România, un eveniment devenit deja o tradiție esențială pentru elevii din Republica Moldova care aspiră la un parcurs universitar în România. Târgul s-a desfășurat în patru orașe importante – Chișinău, Ungheni, Bălți și, în premieră, Căușeni, extinzând astfel accesul la informație pentru un număr cât mai mare de tineri.
Vineri, 16 mai, la Casa de Cultură a Studenților din București, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Galei Tinerilor Basarabeni, marcând șase ani de activitate ai Federației Tinerilor Basarabeni (FTB România).
Astăzi marcăm trei ani de eforturi comune, de proiecte ambițioase și de reușite care au transformat Federația Tinerilor Basarabeni într-o platformă esențială pentru tinerii basarabeni din România. În acești ani, am construit împreună un spațiu de conectare, dezvoltare și sprijin reciproc, un loc unde tinerii își pot regăsi vocea și unde visele lor devin realitate.
În perioada 6-8 septembrie, Federația Tinerilor Basarabeni a organizat a doua ediție a evenimentului Summitul Tinerilor din Republica Moldova „Aripi spre Viitor”, la Chișinău, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) și Consiliul Tineretului din România (CTR), în urma obținerii unei finanțări în valoare de 90.000 de RON din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României.
Federația Tinerilor Basarabeni din România are plăcerea de a anunța că 175 de tineri ambițioși au aplicat pentru a participa la ediția din acest an a Summitului Tinerilor din Republica Moldova, intitulată „Aripi spre Viitor”. Această participare semnificativă evidențiază interesul major al tinerilor pentru subiectele discutate în cadrul evenimentului și importanța comunității pe care o construim împreună.
Federația Tinerilor Basarabeni din România (FTB România) anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru a doua ediție a Summitului Tinerilor din Republica Moldova „Aripi spre Viitor”, proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Evenimentul va avea loc în perioada 6-8 septembrie 2024, la Digital Park din Chișinău. Tinerii din Republica Moldova, precum și cei care își fac studiile în România, sunt invitați să participe la acest eveniment important. Înscrierile sunt deschise până pe 16 august 2024, iar formularul de înscriere poate fi completat la următoarea adresă: https://forms.gle/yqo6wpJ8J4nBrWST7
S-a încheiat cu succes și cea de-a XIII-a ediție a Târgului Universităților din România. În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți din 18 centre universitare din cele mai mari orașe ale României, care și-au prezentat ofertele educaționale pentru anul 2024-2025.
Vineri, 31 mai, la Casa de Cultură a Studenților din București, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Galei Tinerilor Basarabeni, marcând cinci ani de activitate ai Federației Tinerilor Basarabeni.
În data de 12 martie reprezentanții Federației Tinerilor Basarabeni (FTB România) au avut o întâlnire constructivă cu doamna Ligia Deca, ministrul Educației din România. Membrii biroului de conducere ai FTB România: președintele Paula Bodlev, secretarul general, Laura Șoimu, și vicepreședintele Proiecte și Programe, Daniel Caraion, au discutat aspecte importante ce vizează integrarea tinerilor basarabeni în sistemul educațional românesc.
În data de 12 martie reprezentanții Federației Tinerilor Basarabeni (FTB România) au avut o întâlnire constructivă cu doamna Ligia Deca, ministrul Educației din România. Membrii biroului de conducere ai FTB România: președintele Paula Bodlev, secretarul general, Laura Șoimu, și vicepreședintele Proiecte și Programe, Daniel Caraion, au discutat aspecte importante ce vizează integrarea tinerilor basarabeni în sistemul educațional românesc.
În perioada 1-3 septembrie, Federația Tinerilor Basarabeni a organizat ediția pilot a evenimentului Summitul Tinerilor din Republica Moldova „Dor de Rădăcini”, la Summit Events din Chișinău, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova și Consiliul Tineretului din România, în urma obținerii unei finanțări în valoare de 70.000 de RON din partea Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Federația Tinerilor Basarabeni din România (FTB România), va organiza, în perioada 1-3 septembrie 2023, la Chișinău, prima ediție a „Summitului Tinerilor din Republica Moldova”, în urma obținerii unei finanțări în valoare de 70.000 de RON din partea Departamentul pentru Rela’ia cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, finanțare câștigată în cadrul concursului de proiecte dedicat comunităților din Republica Moldova.
S-a încheiat cu succes și cea de-a XII-a ediție a Târgului Universităților din România. În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți din 18 centre universitare din cele mai mari orașe ale României, care și-au prezentat ofertele educaționale pentru anul 2023-2024.
North Bucharest Investment deschide înscrierile pentru programul de internship destinat tinerilor basarabeni. Compania pune la dispoziție 15 locuri vacante în cadrul a următoarelor departamente: IT, legal, financiar, vânzări și marketing. Acest program oferă oportunitatea unică de dezvoltare profesioanlă și personală într-un mediu dinamic și inovator.
North Bucharest Investment deschide înscrierile pentru programul de internship destinat tinerilor basarabeni. Compania pune la dispoziție 15 locuri vacante în cadrul a următoarelor departamente: IT, legal, financiar, vânzări și marketing. Acest program oferă oportunitatea unică de dezvoltare profesioanlă și personală într-un mediu dinamic și inovator.