Federația Tinerilor Basarabeni din România organizează prima ediție a proiectului „Forumul Tinerilor Basarabeni din România”, care se va desfășura în perioada 13–16 noiembrie 2025, la Iași.
Timp de patru zile, tinerii basarabeni vor lua parte la o serie de activități menite să le dezvolte competențele practice, spiritul civic și capacitatea de a lucra în echipă. Programul va include ateliere de leadership, relații publice, comunicare eficientă, scriere și management de proiecte, sesiuni interactive de dezvoltare personală, precum și momente de networking și schimb de experiență între participanți. De asemenea, seara culturală va oferi ocazia redescoperirii tradițiilor, a identității comune și a legăturii profunde dintre Republica Moldova și România. Pe parcursul acestor zile, participanții vor învăța cum să transforme ideile lor în inițiative concrete, cu impact real în comunitățile din care provin.
Cu genericul „Tineri pentru viitor”, proiectul a fost conceput pornind de la o nevoie reală — aceea de a sprijini integrarea tinerilor basarabeni și de a le oferi instrumentele necesare pentru a deveni cetățeni activi, responsabili și implicați. Printr-o combinație echilibrată de formare, dialog și experiență practică, evenimentul își propune să consolideze sentimentul de apartenență și colaborare între tinerii din diaspora basarabeană. Astfel, Forumul urmărește să creeze o rețea puternică de tineri lideri care să promoveze valorile unității, implicării și progresului, contribuind la dezvoltarea comunității basarabene din România și la întărirea legăturilor dintre cele două țări.
Înscrierile sunt deschise până la data de 31 octombrie 2025, iar doritorii se pot înregistra completând formularul de participare disponibil: forms.gle/UQSEuX4wBfeiJ8i76.
„Acest proiect a pornit din dorința de a oferi tinerilor basarabeni un spațiu în care să se să se inspire și să-și transforme potențialul în inițiative reale pentru comunitățile din care provin. Ne dorim ca fiecare participant să plece de aici mai motivat, mai conectat și mai conștient de rolul pe care îl poate juca în dezvoltarea comunității basarabene din România și în întărirea legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului. Prin acest forum, vrem să cultivăm implicarea civică, educațională și culturală, dar și să susținem formarea unei generații de tineri lideri care nu doar vorbesc despre schimbare, ci o și fac posibilă. Forumul Tinerilor Basarabeni nu este doar un proiect – este o promisiune comună, o punte între tineri uniți de aceleași valori și un pas înainte spre o societate mai implicată, mai solidară și mai deschisă spre progres.” – Mădălina Șevciuc, responsabil proiect
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, în baza Legii 350/2005 privind finanțarea activităților nonprofit de interes general și este organizat în parteneriat cu Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor din Iași (ATRAG).
Articol scris de: Viorelia Cătană
Vicepreședinte Relații Publice FTB
E-mail: viorelia.catana@ftbromania.ro
Pagina de facebook FTB: https://www.facebook.com/FTB.Romania
Pagina de instagram FTB: https://www.instagram.com/ftbromania.ro/